Întrebare: Ce spune Biblia despre pornografie? Este păcat inclusiv privirea la lucruri pornografice?
Răspuns: De departe, cele mai căutate cuvinte pe internet în zilele noastre sunt legate de pornografie. Pornografia este de nestăpânit în zilele noastre.
Poate mai mult decât orice altceva, Satan a reuşit să devieze şi să pervertească scopul relaţiilor sexuale. El a luat ceea ce este bun şi drept (relaţiile sexuale în cadrul căsătoriei dintre soţ şi soţie) şi a înlocuit cu pofta trupească, pornografia, adulterul, violul şi homosexualitatea. Pornografia este primul pas pe o cale alunecoasă şi rapidă de creştere a imoralităţii şi ticăloşiei (Romani 6:19). Întocmai cum un utilizator de droguri este condus în dependenţă de doze mai mari şi tot mai mari de droguri tot mai puternice, tot aşa pornografia târăşte oamenii în dependenţă de pofte sexuale, dorinţe păcătoase şi ticăloşii dintre cele mai greu imaginabile.
Cele trei categorii principale de păcate sunt: pofta trupească, pofta ochilor şi mândria sau lăudăroşenia vieţii (1 Ioan 2:16). În mod sigur, pornografia îi determină pe oameni să aibă pofte trupeşti şi fără îndoială pofte ale ochiului. Pornografia cu siguranţă nu poate fi un lucru la care ne putem chiar gândi: “Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească” (Filipeni 4:8). Pornografia creează dependenţă şi reprezintă dependenţă (1 Corinteni 6:12; 2 Petru 2:19), este distrugătoare (Proverbe 6:25-28; Ezechiel 20:30; Efeseni 4:19) şi conduce la răutăţi şi păcate în creştere (Romani 6:19). A pofti în mintea noastră către alte persoane (esenţa pornografiei) este un lucru din cale-afară de jignitor şi ofensator la adresa lui Dumnezeu (Matei 5:28). Atunci când o persoană capătă obişnuinţa de a se preocupa de pornografie, aceasta demonstrează că persoana în cauză nu este mântuită (1 Corinteni 6:9).
Dacă a fost un lucru pe care l-aş fi schimbat în viaţa mea înainte să devin creştin, acela ar fi fost implicarea personală în lucruri care ţineau de pornografie. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu – El poate şi El dă biruinţă şi în acest domeniu. Eşti tu implicat în pornografie şi îţi doreşti eliberarea? Iată câţiva paşi către victorie: (1) Mărturiseşte-ţi păcatul înaintea lui Dumnezeu (1 Ioan 1:9). (2) Roagă-L pe Dumnezeu să îţi curăţească, să îţi înnoiască şi să îţi transforme mintea (Romani 12:2). (3) Cere-I lui Dumnezeu să îţi umple mintea şi gândurile cu virtuţile din Filipeni 4:8. (4) Învaţă să îţi păstrezi trupul în sfinţenie (1 Tesaloniceni 4:3-4). (5) Înţelege sensul dat de Dumnezeu relaţiilor sexuale şi implineşte-le numai şi numai cu soţia ta (1 Corinteni 7:1-5). (6) Realizează că dacă umbli plin de Duh Sfânt, nu vei putea ajunge să împlineşti poftele lumeşti (Galateni 5:16). (7) Ia decizii practice de a refuza să te expui pornografiei exprimată prin imagini (de exemplu nu îţi instala programe pe calculator care conţin aspecte pornografice, limitează-te în vizionarea programelor TV şi a materialelor video), găseşte-ţi un creştin cu care să se roage pentru tine şi căruia să îi dai socoteală—dacă eşti căsătorit, soţia ta este acel creştin).
Sursa: http://www.gotquestions.org/Romana/pornografia-pacat.html