Pornografia este una dintre cele mai puternice fațete ale drogului sexual din timpurile noastre. Dependența se dobândește timpuriu, dacă ar fi să ne uităm la statistici. Titlul ar fi părut paradoxal dacă ar fi fost scris în România anilor 80 din secolul trecut. Dar nu și astăzi, în era online, când mai mult ca oricând îndemnul de bază este: sexul vinde tot. Pornografia este mijlocul cel mai perfid prin care persoana umană este subjugată, odată căzută în mrejele exploatării sexuale. Pornografia naște violență, izolare, perversiuni etc.
Aparent șocantă alăturarea celor două cuvinte: pornografia și copiii nu este deloc de neglijat, fiindcă reflectă o realitate din ce în ce mai cunoscută, un fenomen, care atestă o gravă problemă socială. Copiii sunt cele mai nevinovate victime ale pornografiei. De ce este în vogă pornografia? Cum ajunge oare pornografia la îndemâna copiilor? Cine este vinovatul? Sau ar trebui să căutăm mai mulți vinovați? Ce ne rămâne de făcut? Sunt întrebări pertinente, chiar dacă unele par superflue. În continuare, voi încerca să fac un pic de lumină și să sugerez câteva direcții de soluționare, de depășire a acestei crize familiale.
De multe ori ne ascundem după deget, fugim de acest subiect… căci este tabu! „Nu se poate întâmpla în familia noastră”, „este imposibil să se petreacă așa ceva în casa noastră, căci noi avem grijă!” sunt câteva dintre frazele care ne ajută să ignorăm mai departe pericolul real. Iar circumstanțele, de genul „sunt prea obosit ca să mă ocup de tine, du-te și te joacă pe calculator”, „dacă ești cuminte și îți faci tema, poți să stai mai mult la calculator!”, accesul necontrolat de părinți la rețelele de socializare, reprezintă doar câteva căi prin care transformăm copilul într-o victimă a internetului. Mass-media prezintă din ce în ce mai multe cazuri, întâmplări tragice, în care sunt implicate fațete ale industriei pornografice și copiii sau adolescenții. Vârsta la care are loc primul contact cu pornografia este înspăimântător de mică, potrivit statisticilor. Încă înainte de a ajunge pe băncile școlii, copiii au acces la conținut pornografic, grație internetului și nu numai.
Cum este posibil așa ceva? Se întâmplă așa ceva și în România? Da, se întâmplă și în țara noastră, din varii motive. Marele discurs privind predarea educației sexuale în școli nu a fost și nu este soluția pentru a pune capăt acestei tragedii. Dovadă în acest sens stă și eșecul proiectului „educație pentru sănătate”, dar și exemple din țări occidentale, precum Franța, unde statul a cerut sprijinul Bisericii. Iar ofensiva sau acuzele la adresa Bisericii nu au încetat să apară. Nu ne sunt străine scandalul pedofiliei din Biserica Catolică sau abuzurile similare din România, care nu implică clerul catolic. Ultimul show mediatic este furnizat de idila dintre o elevă și profesorul ei de religie.
Incredibil, dar adevărat… se pare că familia a falimentat în fața acestui fenomen îngrijorător. Școala se vede neputincioasă pentru a-l stopa cu adevărat, deoarece metodele folosite până în prezent s-au dovedit ineficiente și insuficiente. Ce face statul? În sfârșit, se aude și de proiectul de combatere a pornografiei infantile și la noi. Dar nu este suficient!
Am menționat mai devreme că pornografia este un atac împotriva familiei, împotriva valorilor ei. De aceea, este necesar ca familia însăși să se implice. Nu trebuie să vină școala cu proiecte de educație sexuală (sau mai rău, la grădiniță, copiii să afle despre libertinajul sexual sau despre devierile sexuale care sunt promovate ca normale!). Părinții sunt experții în materie de educație sexuală și rămâne datoria lor să se implice în formarea propriilor lor copiii și din acest punct de vedere. În acest sens, Biserica le vine în ajutor, oferindu-le suportul valorilor creștine, sănătoase.
Pornografia dezbină familia, izolează persoana umană, distruge reperele morale sănătoase. Facilitatea accesului la pornografie este o adevărată provocare pentru familia creștină, care trebuie să vegheze ca acest flagel să nu o distrugă definitiv.
Părinți, să ne angajăm cu seriozitate și cu maximă responsabilitate pentru a răspunde prompt, ferm și perseverent: pornografia nu trebuie să fie accesibilă copiilor. Cum aceasta? Prin măsuri concrete, pornind de la: un filtru de control parental eficient, monitorizarea activității online a copiilor (durata de timp limitată etc.) până la a comunica, a forma caracterul copiilor după exemplul personal, sincer, vertical, onest (prin dialog deschis). Libertatea copilului se formează, se construiește, nu neapărat polițienește, ci cu fermitate.
Să nu ne lăsăm duși de valul ignoranței: „asta nu se poate întâmpla în familia noastră!”, „copiii mei sunt copii cuminți și nu fac prostii!”… și să-i lăsăm în voia sorții! Să nu ne lăsăm cuprinși de disperare când observăm că „răul s-a produs!” și nu ne mai rămâne nimic de făcut! Să apelăm cu încredere la documentele Bisericii, care ne pun în temă și ne oferă reperele necesare, cum spuneam mai devreme.
Iar un ultim îndemn ar merita adresat reprezentanților Bisericii pentru a acorda prioritate acestui pericol real al pornografiei, prin a spune lucrurilor pe nume, mai des, și pentru a oferi cât mai multe repere, accesibile, familiei creștine de astăzi.
Articol de Emil Marian Ember